Tot auzim că pentru a le fi bine copiilor noștri, trebuie să fim noi bine. Și pentru a-i putea îngriji pe ei, trebuie întâi să ne îngrijim de noi. Dar care e substratul științific în toată povestea asta?
Răspunsul îl găsim în coreglare, ca precursor al autoreglării, pentru copiii noștri.
Singurul mod prin care copiii pot învăța autoreglarea sănătoasă e prin coreglare cu un adult de încredere. Mai simplu: dacă vrem să avem la un moment dat un copil care se poate liniști singur (reglare emoțională, nu suprimare sau reprimare), e nevoie să îi fim alături până se liniștește, de atâtea ori cât îi este necesar ca să învețe acest skill.
Autoreglarea se construiește în timp
Când sunt mici, copiii nu au dezvoltată capacitatea de autoreglare. Ei o dobândesc după ani și ani de exercițiu. Și ideea că acest exercițiu poate fi, spre exemplu, a-i lăsa să plângă până învață să se liniștească singuri, este eronată. Am scris mai multe despre asta aici.
Dar cum am putea liniști un copil care este presetat să răspundă la emoțiile și energia noastră, dacă nu suntem noi înșine autoreglați? Noi ca părinți și sentimentul nostru de bunăstare, suntem cele mai importante “unelte” de parenting.
Și “cea mai bună versiune a noastră” se referă la acea versiune aflată într-un echilibru emoțional, de unde și importanța îngrijirii de sine (selfcare). Nu doar pentru că ne simțim bine când o facem, ci și pentru că, așa cum citează National Academics of Sciences : bunăstarea îngrijitorilor este critică pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului.