Mitul auto-liniștirii la bebeluși

Accentul pus pe “auto-liniștire” (self-soothing) ca mecanism principal de reglare, încă din perioada de sugar, este mai degrabă un fenomen socio-cultural decât o necesitate biologică. Deși autoreglarea la adulți este esențială, trebuie să facem o distincție clară între normele culturale și nevoile de dezvoltare biologică ale copiilor noștri, susținute empiric.

A spune că un bebeluș învață „auto-liniștirea” când e lăsat singur să plângă este, cel puțin, nefiresc. În mod natural, oamenii nu aleg izolarea ca mecanism principal de coping atunci când se confruntă cu o situație adversă.

Dacă îl lăsăm pe cel mic să plângă până se „liniștește”, nu îl învățăm autoreglarea. Creierul lui nici nu are structura necesară pentru această abilitate până la vârsta adultă. În schimb, producem în interiorul lui o așteptare dureroasă: „Atunci când sunt supărat și am nevoie de consolare, nu vine nimeni.”

Chiar dacă mintea conștientă a bebelușului nu poate formula acest gând, memoria implicită (activă de la naștere) înregistrează această realitate și o integrează în structura sinelui.

Autoreglarea copilului se obține prin coreglare

Coreglarea este realitatea noastră biologică și evoluționistă. Este principalul mecanism de reglare emoțională care asigură sănătatea, longevitatea și calitatea vieții.

Să privim situația prin ochii unui adult: Când ești trist, furios sau îngrijorat, ce preferi?

  • Să fii ținut în brațe de o persoană dragă, în care ai încredere?
  • Sau să fii izolat undeva, lăsat să plângi până te epuizezi, indiferent cât de mult durează procesul?

Dacă constați că preferi izolarea, merită să te întrebi: cum reacționau persoanele tale de încredere în copilărie? Îți ofereau consolare sau te lăsau să te resemnezi? Consolarea și resemnarea nu sunt același lucru; ele modelează diferit modul în care ne raportăm la noi înșine și la ceilalți.

Metoda AGILE: Cum să practici coreglarea eficient

Cea mai importantă strategie în coreglare este concentrarea pe non-verbal. Înainte de a folosi cuvinte, asigură-te că prezența ta transmite acceptare. Iată la ce să fii atent (metoda AGILE):

  • A – Afect: Expresia și energia ta emoțională.
  • G – Gesturi: Expresia facială, postura mâinilor și ritmul corpului.
  • I – Intonație: Modularea blândă a vocii.
  • L – Latență: Oferă-i timp copilului să îți proceseze gesturile și tonul.
  • E – Angajament (Engagement): Conectează-te vizual și emoțional înainte de a trece la explicații verbale.

Coreglarea rămâne vitală și după perioada de sugar. Când apar comportamentele dificile ale toddler-ului, primul pas este întotdeauna conectarea.

Autoreglarea adultului permite coreglarea copilului

Auzim des că „pentru a le fi bine copiilor, trebuie să fim noi bine”. Este un adevăr profund: copiii învață autoreglarea doar prin coreglarea cu un adult care este, la rândul lui, reglat.

Dacă vrem un copil care să se poată liniști singur pe viitor, trebuie să avem capacitatea de a-i fi alături până se liniștește acum, ori de câte ori are nevoie. Părintele și starea lui de bine sunt cele mai importante „unelte” de parenting.

Auto-îngrijirea (self-care) nu este un lux, ci o necesitate. Așa cum afirmă National Academies of Sciences: bunăstarea îngrijitorilor este critică pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului.

Ți s-a părut util acest articol? Te invit să citești mai multe despre importanța conectării pentru dezvoltarea atașamentului securizant aici