Rolul esențial în dezvoltarea copilului
Mulți părinți sunt conștienți de importanța alăptării, a somnului sănătos sau a limitării tehnologiei în primii ani de viață. Acestea sunt, fără îndoială, „cadouri” prețioase pentru viitorul copiilor noștri.
Totuși, omitem adesea cel mai relevant ingredient pentru o dezvoltare psiho-emoțională echilibrată: relația de atașament. Această legătură, construită în primii trei ani de viață, pune bazele stabilității emoționale care va dura până la vârsta adultă.
Tipuri de atașament: Securizant vs. Nesecurizant
Atașamentul se împarte în două mari categorii: securizant și nesecurizant. Studiile arată că doar tipul securizant este corelat direct cu:
- O stimă de sine crescută;
- Satisfacție în relațiile de cuplu;
- O percepție ridicată asupra calității vieții.
Din păcate, se estimează că aproape 50% dintre adulții de astăzi prezintă un tip de atașament nesecurizant. Din acest motiv, înțelegerea nevoilor de bază ale sugarului este crucială.
„Al patrulea trimestru” și nevoia de protecție
Evoluția noastră ca specie a dus la nașterea puilor de om într-o stare de imaturitate biologică. Primele trei luni din viața bebelușului sunt adesea numite „al patrulea trimestru”. În această etapă, la fel ca în uter, nou-născutul depinde total de mamă pentru hrană, protecție și reglarea funcțiilor vitale.
Această nevoie imensă de conectare rămâne prioritară până spre vârsta de doi ani. Este perioada în care nevoia de atașament începe să se împletească cu o altă etapă majoră: nevoia de autonomie.
Conectarea este o nevoie biologică, nu un moft
Există un mit conform căruia răspunsul prompt la plânsul bebelușului ar putea crea un copil „alintat”. În realitate, această idee este complet eronată. Din contră, dacă nu răspundem empatic nevoilor de conectare, riscăm să periclităm atașamentul securizant. Acest lucru va afecta nu doar relația cu părintele, ci toate legăturile semnificative din viitorul copilului.
Atașamentul este o nevoie primară. De multe ori, dorința de conectare primează chiar și în fața instinctului de supraviețuire.
Mai multe despre cum folosesc conectarea inclusiv în modificarea unui comportament dificil aici.
Alegerea între atașament și autenticitate
În copilăria mică, dorința de a fi acceptați de părinți este atât de puternică încât putem ajunge să ne negăm propriile părți interioare. Dacă simțim că anumite comportamente nu sunt dorite de părinți, renunțăm la ele pentru a nu pierde legătura cu aceștia.
Dr. Gabor Maté descrie perfect această dilemă:
„Dacă are de ales între a renunța la atașament pentru a fi pe cont propriu sau a renunța la autenticitate pentru a rămâne cu părinții, copilul va alege întotdeauna atașamentul.”